Gabriel Oprea revenire viața politică UNPR 23 iunie 2018

Publicat: 30/06/2018, 06:35

Oprea s-a retras din politică acum doi ani de zile, în urma scandalului morții polițistului Bogdan Gigină.

„Am decis să revin ÎN POLITICA MARE. Obiectivele noastre sunt să avem reprezentați în Parlamentul European și să avem un cuvânt de spus la alegerile prezidențiale. Vom susține cel mai bun candidat.În urmă cu doi ani, UNPR s-a aflat în fața unui moment dificil. Eu m-am confruntat cu o situație foarte grea pe care o cunoașteți și care a condus la decizia mea de a demisiona din funcția de președinte pentru a da partidului o șansă în plus în plină campanie electorală. Nu a fost o decizie ușoară, dar am făcut-o pentru a nu permite ca discuțiile și contextul creat în jurul meu să afecteze imaginea partidului,” a declarat Oprea în conferința de presă.

„Am decis să mă pun la dispoziția Justiției. Onoarea a fost mereu cel mai important reper din viața mea. Sigur că în această perioadă am aflat că în politica din România nu mai este nevoie de onoare și am înțeles că onoarea politică este considerată NAIVITATE. Cu toate că România are nevoie din ce în ce mai mult de onoare”, este de părere Oprea.

„După o perioadă tulbure, prin care a trecut partidul de la începutul anului 2016, după o serie de evenimente nefericite, care au creat un context nefavorabil pentru UNPR, iată că astăzi putem spune cu încredere că suntem pregătiți să revenim în politica de vârf, unde vedem că este nevoie de noi,” a explicat Gabriel Oprea. „E clar că România re nevoie de altceva. UNPR poate să ofere ceea ce a promis încă de la înființare: apărarea interesului României – în afară și echilibrul social, politic și economic – în interior.”

Susținători UNPR 23 iunie 2018

Susținători UNPR 23 iunie 2018

Susținători UNPR 23 iunie 2018

Susținători UNPR 23 iunie 2018

Susținătorii UNPR veniți să aplaude renașterea partidului. (Mediafax Foto)

În seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de Poliție Bogdan Gigina a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrala, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigina făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a fostului ministru Gabriel Oprea.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
A devenit OBLIGATORIU în toată România. Legea a intrat în vigoare deja
Taxe înfricoșătoare plătite de români. Cât oprește statul în fiecare lună
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Astăzi se împlinesc 129 de ani de la naşterea unui mare poet, dramaturg şi filosof...